Asigurări > Protecție

ASIGURARE JURIDICĂ (DE AVOCAT)

  • Ai fost vreodată acuzat pe nedrept?
  • Ai încercat să-ți faci vreodată dreptate într-o situație în care ai fost păgubit?
  • Cum e să citești in limba chineză? Seamănă cu o citație primită de la Curtea de apel?
Asigurare juridica

Chiar dacă tu ai crescut după principiul „ce ție nu-ți place altuia nu-i face”, nu toată lumea e la fel. Mulți nu au avut aceeași îndrumare (nici nu contează naționalitatea aici).

Oricând te poți trezi în una din următoarele situații:

  Să fii concediat de la locul de muncă din motive nejustificate, precum invocarea de către angajator a faptului că nu te mai încadrezi în structura echipei. Deși ești poate o persoană productivă, stai la locul tău și muncești, poate patronul are alte planuri și tu stai în calea realizării acestora;

❕  Să primești o citație pentru disturbarea liniștii, deoarece ai un vecin ce te „simpatizează”, chiar dacă singurul zgomot pe care tu îl faci este să învârți cheia în ușă, seara, când ajungi de la muncă;

❕  Să fii acuzat de vătămare corporală, în ciuda faptului că a fost un accident banal fără intenție și cu răni superficiale a persoanei vătămate;

  Să faci un accident în trafic care să creeze un conflict cu privire la recunoașterea vinovăției de către conducătorul auto ce ți-a provocat dauna.

Că-ți place sau nu, greșeala trebuie plătită, indiferent că e din neatenție sau din rea voință. Greșeala poate duce la îngrădirea libertății și a siguranței, pentru că pur și simplu suntem responsabili pentru faptele noastre.

Atunci când nu locuiești în țara ta și nu cunoști limba, a-ți face dreptate singur e mai greu. De aceea ai nevoie de o asigurare care să te ajute să-ți faci dreptate. Mai ales pentru situațiile în care ești acuzat sau ocupi rolul de acuzator – din motive diverse, nefericite sau neașteptate.

Viața este alcătuită dintr-o înșiruire de experiențe, unele bune, altele mai puțin bune. Încă de la vârste fragede învățăm că viața e o luptă. Învățăm că de cele mai multe ori, pentru a te face auzit, e nevoie să demonstrezi că ai dreptate, pentru că nu ești crezut pe cuvânt. Aceste situații continuă și în viața de adult dar la o amploare mai mare. Suntem responsabili pentru faptele noastre și uneori putem greși.

Cu toții ne dorim ca experiențele rele ( sau mai puțin bune) să fie cât mai rare și dacă se poate cu mic impact asupra noastră și celor dragi. Dar nu este mereu așa.

În Germania instanțele judecătorești ocupă loc de cinste printre instituțiile la care nemții fac apel. Pentru ei este o normalitate să-și exercite dreptul și apelează deseori la instanță.

Pentru o bună parte din populație costurile consultării unui avocat sau începerii unui proces sunt suportabile, astfel că sunt șanse mari să fii dat în judecată chiar și pentru lucruri banale.

Confruntarea cu legea e o experiență traumatizantă și costisitoare, indiferent de motivul pentru care ai ajuns să ai nevoie să îți faci dreptate.

De aceea e bine să mergi pe precauție și să ai o asigurare juridică. Aceasta îți asigură consultanță și asistență juridică adecvată atunci când ai cea mai mare nevoie de ea.

Unde ai dreptate, trebuie să primești dreptate!!!

Acolo unde nu îți cunoști drepturile ai însă nevoie de ajutor pentru a primi răspunsuri.

Iar în caz de litigiu, dacă ai un process juridic, această asigurare îți preia costurile.

Cu ADVOCARD-360-Privat beneficiezi de servicii și protecție juridică.

Asigurarea juridică ADVOCARD acoperă patru sectoare:

»   Privat, cum ar fi pentru hărțuire în mediul online, comenzi deteriorate cumpărate de pe internet, nerespectarea clauzelor de către agenția de turism

»   Muncă, cum ar fi concedierea nejustificată, nerespectarea timpului de lucru, primirea unei adeverințe necorespunzătoare cerinței

»  Trafic, cum ar fi situația unui accident cu neînțelegeri legate de vinovăție, neînțelegeri cu service-ul auto, depășirea limitei de viteză

»  Chirie sau proprietate personală, cum ar fi creșterea nejustificată a chiriei, rezilierea nejustificată a contractului de chirie, conflicte cu vecinii din diverse motive

Problemele juridice neașteptate pot fi prevenite dacă îți faci o asigurare ADVOCARD care acoperă:

✓  Cheltuielile cu onorariile avocaților

Referitor la aceste cheltuieli se acoperă costurile pentru consultații juridice preventive, precum:

  • întâlnirile de consultanță cu avocatul – în valoare de până la 1.000 de euro pe an – pentru a vedea dacă situațiile cu care te confrunți pot fi despăgubite
  • teme adiacente obiectivelor principale ale asigurării, precum asigurarea vânzării de proprietate pentru finalizarea unui litigiu sau întocmirea unui proces verbal pentru testament

✓  Taxele judiciare

✓  Cheltuielile de judecată

✓  Cheltuielile cu martorii

✓  Cheltuielile de traducere

Serviciu complet cu ADVOCARD – Service – Navi.

  • Raspuns rapid la toate intrebarile juridice pe care le ai.
  • Serviciu 24/7 cu consiliere juridică telefonică și online pentru fiecare sector:
    • Telefonic: în permanență sunt disponibili patru avocați. Iar la cerere se asigură consultanță de la un avocat specializat pe diverse teme
    • Online: în decurs de o zi lucrătoare, un avocat va răspunde întrebărilor adresate
    • Livechat: comunicare în timp real cu un avocat, între orele 8 am și 12 pm
  • Servicii speciale pentru situații speciale:
    • Mobilitate și călătorie, de ex.(verificarea amenziilor, interogare puncte)
    • Angajat sau liber profesionist
    • Locuințe închiriate sau proprietăți
      ex. Cu serviciul „MieterEngel” iți poți verifica simplu și rapid corectitudinea facturiilor de utilități și respectarea renovărilor de către proprietar)
    • Precauție pentru bătrânețe, (întocmirea testamentului)
    • Protecția identității online, ex Protecția împotriva utilizării abuzive a datelor
  • Toate serviciile sunt incluse în pret și pot fi folosite imediat de la începerea contractului. Fără a aștepta (fără franciză). Acest lucru este valabil și pentru verificarea facturii de utilități (chirie) din anul precedent.
  • Poti apela la – 040 237310 sau ADVOCARD-Service-Navi la www.advocard.de/service

Protecție completă cu ADVOCARD-360° –  Privat

  • Domeniile de protecție juridică:
    • Viață privată
    • Angajat
    • Trafic
    • Locuință (chiriași sau proprietari)
  • Consiliere juridică preventivă de până la 1.000 EUR / an de asigurare și fără proces juridic
  • Protecție juridică în procedurile de divorț de până la 2.000 EUR chiar și fără proces juridic
  • Nu există perioadă de așteptare în domeniul de trafic, suntem asigurați din prima zi de protecție.
  • Sumă nelimitată de despagubire în Europa și pana la  000 EUR in intreaga lume.
  • Grup extins de persoane coasigurate.
  • IDPROTECT – protecția abuzului de identitate, prin asigurarea ADVOCARD 360°
    • Monitorizare online permanentă a informațiilor cu caracter de confidențialitate. Acțiunile suspicioase vor fi automat anunțate, respectiv înregistrate
    • Prin programul Online Cleaner informațiile care nu sunt autorizate de tine să nu fie șterse sau blocate
    • Prin hotline acordare suport 24/24 în regim de urgență, în cazul unui abuz de identitate, vei primi explicații cu ce ai de urmat
  • EXTENSIE ASIGURARE pentru membrii familiei pentru tarif adițional de familie:
    • Soțul sau partenerul de viață
    • Copilul minor
    • Copilul major (necăsătorit, neînregistrat într-un parteneriat de viață, până la activitate profesională)
    • Părinți biologici și bunicii persoanei asigurate, respectiv soți /parteneri de viață coasigurați (care locuiesc împreună și au o vârstă minimă de 50 de ani și fără activitate profesională)
    • Nepoți, copii vitregi, copii adoptați, aflați în îngrijirea persoanei asigurate
  • Posibilitatea încărcării electronice a documentelor, precum contracte de muncă, chirie și verificarea acestora de un avocat specializat
  • Opțiunea de a descărca peste 100 de variante de contracte, cereri, declarații, formulare și liste de verificare, din cele mai importante domenii juridice
  • Întocmirea testamentului, procură de îngrijire preventivă până la 250 euro/an
  • Informații referitoare la costurile unui proces
  • Abonament la un magazin online din Germania pe teme juridice streitlotse.de

Oferta este personalizată pentru fiecare client.

Valoarea acoperită de asigurare în Europa e nelimitată, iar la nivel global ești acoperit până la 500.000 de euro.

Echipa NFinanz e pregătită să te ghideze pas cu pas, să-ți explice toate detaliile asigurării juridice, să faceți împreună un plan ca apărarea drepturilor tale să nu fie un lux ci o normalitate.

Ai nevoie de siguranța ta și a familiei tale și protejează-te de evenimente neașteptate care să-ți îngrădească libertatea fizică și financiară.

„Din motive aparent operaționale am fost concediata. La scurt timp după aceea am aflat că poziția mea a fost ocupată. Am contestat concedierea, angajatorul a retras rezilierea și asigurarea mea a suportat toate costurile procesului. ‘’ (Maria, 44 ani)

„Prima mea factură de utilități – și nu aveam nici o idee daca este corecta! Cu serviciul  MieterEngel de la ADVOCARD am putut cu ușurință sa verific corectitudinea facturii utilităților. Pur și simplu am incarcat factura online! “ (Paulina, 21 ani).

„Dupa cumpărarea mașinii mele, la cateva luni s-a stricat motorul. M-am gândit că ceva nu este în regulă – după doar 23.000 km, motorul se defectează? Aveam nevoie de dovezi pentru a putea returna mașina, iar asta necesita o expertiză tehnică care să demonstreze că problema era de dinainte de a o achiziționa. Doar când am ajuns în instanță am aflat ca kilometrajul era falsificat. ADVOCARD a platit cheltuielile de judecată, inclusiv expertiza tehncă a mașinii și am putut returna cu ușurință mașina.” (Ionut , 32 ani)

“Pentru petele de mucegai din apartamentul meu închiriat, proprietarul nu a luat nici o măsură.  Întrucât nu puteam locui cu mucegai în casă, am efectuat eu reparațiile necesare, pe care am vrut să le scad din chirie. În momentul respectiv, proprietarul s-a supărat și a decis închierea contractului de inchiriere. Asigurarea de avocat mi-a pus la dispozitie un evaluator care a constatat ca petele de mucegai țin de obligațiile proprietarului. Prin urmare am reușit să îmi recuperez toate costurile suportate. (Diana, 28 ani)

Ai nevoie de o soluție personalizată?

Investiția într-o asigurare juridică de avocat este investiția în propria ta liniște și siguranță juridică. Cu ea ai parte de libertatea de a acționa, știind că ai sprijinul și resursele necesare pentru a-ți apăra drepturile. Cere-ți drepturile!